LUNA "MAI"
De ce totu-i frumos în luna mai?
E iarnă-acum şi primăvara e departe;
De ce poeţii cântă această lună numai
În versurile lor?
Iubirile se nasc cam tot pe-atunci,
E-adevărat, e luna trandafirilor...
Dar ce drum lung mai este până-acolo
Şi cât am aşteptat, atâţia ani,
Şi câte luni au tot trecut pe lângă noi
De-atâtea ori, chiar lunile de mai.
21 ianuarie 2005
Back
DAR...
Ne-am întâlnit,
dar nu noi
cei care-am vrea să ne întâlnim.
M-ai privit,
dar nu pe mine
cea care-aş vrea să mă priveşti.
Ţi-am vorbit,
dar nu ţie
cel care-ai vrea să-ţi vorbesc.
M-ai ascultat,
dar nu pe mine
cea care-aş vrea să m-asculţi.
Suntem tu şi eu
dar nu cei care-am vrea să fim noi.
4 mai 2005
Back
ILUZII
Cauti un moment, il astepti cu disperare…
Mereu, prin multime, incerci să fii altcineva;
Te lovesti de fals, te doare…
Devii tu insuti si-o iei de la-nceput.
Si cand apare…
Trăiesti o clipă, in zbor, departe de toti
Si de tot ce e in jurul tău…
Intorci privirea fără rost,
Fără să stii de ce, si chiar ajungi să te întrebi
De ce tot ce-i frumos dispare?
Dar rămai cu amintirea
Acelui moment ce te-a făcut să tremuri
Si pe care probabil din teamă,
Tu singur l-ai alungat, sperand insă…
Că o să mai apară…
21 aprilie 2002
Back
RATACIND... IN CAUTAREA TA
Să nu mă strigi,
Să nu-mi vorbeşti,
Iar dacă am să-ţi ies în cale
Te rog să nu te-opreşti.
Nu vreau să fiu suflet pereche
Pentru un veşnic călător...
Nu mă privi
Căci ştiu că nu am să mai pot fugi.
Dar cine-a spus că pot alege?
Lăsându-te să pleci, cu tine,
Văd şi iubirea, călătorule, cum trece.
Şi gândurile mi se sparg în cioburi
parcă şi mai mult
Dezvăluind secretul a ceea ce sunt:
Un biet suflet rătăcitor
În căutarea unui călător...
06 Ianuarie 2006
Back
SURAS
Astăzi m-am hotarât să port din nou surâsul de altădată.
Mai ţii minte? Spuneai că îmi stă atât de bine...
Câteodata îl asortam cu un zâmbet larg
Iar tu obişnuiai să mi-l aranjezi cu câte un sărut.
Am vrut să-l port mai demult însă am crezut că-l pierdusem.
Adevărul e că se cam şifonase după ce fusese udat de lacrimi.
Dar cum de nu mi-am dat seama?
Nu aveam cum sa-l pierd,
El era parte din mine.
Astăzi buzele mele s-au îmbrăcat din nou în cel mai suav surâs;
19 februarie 2006
Back
CINE ESTI?
Eşti tu cel care mă priveşte?
Te-am întâlnit cumva, cândva?
Ciudat... credeam că cel pe care-l
cunosc de-atâta timp
e-altcineva.
El îmi vorbea adesea de iubire,
Mă copleşea cu gânduri despre "noi",
Iar cel pe care-l am acum în faţă
Se teme parcă
de cuvântul "doi".
10 Martie 2006
Back
PIERDUT
Nu-ţi căuta imaginea de altădată în oglindă
n-ai s-o mai găseşti;
Zadarnic frămânţi între degete
amintirea sinelui tău,
imaginea lui de atunci
se mai află doar în ochii mei pierdută;
Iar tu ai rămas acum singur...
Mai simt câteodată vreun gând de-al tău
ascuns în notele ce abia se mai aud:
Ţi-e dor de mine?
Hm... poate de ochii mei,
căci privindu-i în adânc
te-ai regăsi pe tine.
27 Mai 2006
Back